haters.jpg

Despre trollingul ușor

Eu repet: în țara aceasta nu încerca să îți exprimi bucuria. Taci. Oamenii aici sunt atât de nefericiți, chinuiți, leneși și săraci încât la vederea cuiva mai răsărit încep să îl urască, să al acuze că tot ce are a obținut pe căi ilicite sau prin nu mai știu ce tertipuri. Aici e pe principiul: nici mie bine, nici ție. Stai cu mine în troaca plânsului și nu fă nimic spre a schimba lucrurile spre bine. Apoi se începe: „Dar ție îți e necesar?”, „A pintru și (vorba scriitorului)?”, „Dar câți au încercat și au eșuat?”, „Dar hai poate nu?”, „Tu nu ai ce face?”, „Ei, pierzi timpul”. Dacă te văd cu un pic de succes sau cumva lucrurile s-au aranjat favorabil în viața ta fii pregătit pentru așa numitul trolling ușor, o tachinare ușurică de parcă ai primi un vaccin și te înțeapă vârful acului.

Să zicem că aveți un job de vis, că sunteți mulțumiți de salariul primit, de condițiile de muncă, de afacerea pe care o aveți sau pur și simplu savurați viața. Când vreți să împărtășiți acest sentiment, neapărat adăugați și ceva de bocet. Pe om îl calmează. De exemplu: „Tare îmi place ceea ce fac, dar când mă gândesc cât am de lucru, îmi sar ochii” sau „Da, bună mașină mi-am cumpărat, dar când știu că trebuie să îmi vând casa pentru a mă clarifica cu banca”. Tu te-ai poziționat ca un om chinuit. Interlocutorul va crede că, superb! Nu-i chiar atât de roz și bine la om. Suntem oamenii care triumfă la necazul altora și ne mulțumim în sinea noastră că nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva. 

Ok, totul depinde cui îi spui sentimentele tale, cu cine discuți și ce mesaj trimiți. Gradul de educație al interlocutorului variază. Unul dintre riscurile profesiei mele e că interacționez cu lume de tot soiul. Mă apăr cu afirmația: caravana trece, câinii latră. Am deja imunitate la tot felul de trollinguri despre postul meu de muncă, activitatea mea din on line, viața mea privată etc. Dacă inițial acționam foarte agresiv, acum am cizelat foarte mult calitățile de diplomat.

Ultima tachinare a fost la un sondaj creat de Nata Albot unde întreba cât de des mănânci în oraș și fă un top trei localuri preferate. Le-am spus că în fiecare săptămână iau masa în oraș și că prefer iată 1.2.3 localuri. Cineva nu a ezitat să mă facă burjui :D Din cauza profesiei mele dinamice mereu am întâlniri în tot felul de restaurante unde ba e la cină, ba la prânz, ba dejun etc. O să spuneți că nu trebuie să acord atenție. Dar nu! Uneori nu trebuie să lași „inteligenții” să se manifeste. 

Apoi, o parte dintre aceste localuri sunt clienții mei și îmi solicită să le fac un conținut pe social media. Pentru că da, face parte din munca mea. Sau, faptul că activez la revistă inițial era ținta multor glume răutăcioase, iar când mergeai la cetățenii respectivi cu niște propuneri de colaborare (nu de bună voie, așa voiau clienții și știți, în afaceri nu sunt emoții) acceptau cu sufletul deschis. 

Celebrele cazuri că: „a supt pentru acest BMW”, sau „precis are vreo pilă, neam, cumătru etc.” deja au intrat în normă, parcă. Trist. Chiar și întrebările idioate: Când de măriți? Când un copil? Ce salariu ai? și pomelnicul e lung mi se par întrebări de tachinare. Și cel mai stânjinetor e atunci când vin de la oameni cărora nu le poți da o replică cu înjurături. 

Să luăm influencerii. Da, ei foarte ușor au acces sau facilități la tot felul de produse, locuri, evenimente unde în mod firesc nu toți ajung. Și mulți se întreabă: CUM? pentru o postare pe Insta tu ai cazare gratuită la un hotel bengos? Pentru că, da... uneori nu trebuie să dai explicații la toți, ci pur și simplu să îți cauți de viața ta. 

Voi ce cazuri mai știți? 


Site by Revin Pro