Alina-Bradu-principala.jpg

Când porţi Alina Bradu

Miercurea trecută industria modei din ţară şi-a adunat fanii la un eveniment cu parfum estival, Fashion Soirée Resort Collections 2019. Cei 20 de designeri au venit cu inspiraţii pentru călătorii şi outfituri numai bune să le porţi în acest sezon văratic. Pentru început, îţi reamintesc faptul că, o colecţie resort de obicei se prezintă la sfârşit de toamnă sau la început de iarnă. Pe timpuri, erau colecţii mici speciale pentru oamenii bogaţi ce urmau să meargă pe croazieră sau în vacanţe. E şi logic, outifiturile din colecţia resort sau cum i se mai spune, cruise, a venit cu unele modificări. Se poartă influenţe marinăreşti, stofe uşoare, mult pastel şi mult alb. Nu a fugit de la regulă nici creatoarea Alina Bradu. Adică, de ce să fugă de la ceva ce a consacrat-o deja, indiferent de anotimp?

Brandul a venit de data aceasta cu modele uşoare, fără ornamente încărcate şi alte detalii accentuate. Inserţii de broderii, dantelă, culori pastelate de la alb, ivory, piersic pal, poţi să le porţi cu toc sau ghete, alegerea îţi aparţine. Alina a oferit şi o alternativă pentru rochiile de mireasă, fapt cunoscut deja în rândul fashionistelor. Ţinutele sunt perfecte pentru perioada caniculară, oferind lejeritate şi confort. Vă las să admiraţi fotografiile suprinse de Alex Morgoci şi să vă îndemn să mergeţi la showroomul Alinei Bradu de pe str. Alecsandri intersecţie cu bulevardul Ştefan cel Mare! Să aveţi o vacanţă cu stil! 


Site by Revin Pro