DescOPERA.png

DescOPERĂ şi descoper-o

Să scrii despre muzica clasică e ca şi cum ai vrea să mergi pe un câmp cu păpădii în puf şi să nu dobori nicio floare. Ideea e că din copilărie mă preocupa faza cu tot felul de simfonii şi arii, ca mai apoi prin clasa a patra să încep a merge la şcoala de muzică, secţia pian. Era tare cool chestia când auzeam undeva vreo lucrare pe care o ştiam şi, îi spuneam mamei: "E partea cu primăvara, din seria "Anotimpurile" de Vivaldi", de exemplu. Apoi, mereu eram curioasă în a afla oare cui îi aparţine partitura, cine a compus-o? Acum, când am primit invitaţia la evenimentul "DescOPERĂ" şi am văzut programul, zic: pfuaaa! Păi sunt şi lucrări cunoscute de mine. Dar abia aştept să le audiez live, nu doar pe YouTube pe cele necunoscute mie. 

"DescOPERĂ" e seria aia superbă de câteva zile ( în acest an va fi înte 14-16 iunie) în care opera şi muzica clasică îşi dau întâlnire în superba rezervaţie "Orheiul Vechi". E genul de îndrăzneală de a ieşi din sală, în natură. Citeam că ideea aparţine dirijorului din Austria, Friederick Pfeiffer. Distinsul domn a fost în anul 2015 la Chişinău, în cadrul unui eveniment dedicat memoriei celebrei Maria Bieşu. Fiind cazat la Butuceni, a tot cercetat locurile frumoase pentru a se inspira la interpretarea mai calitativă a operei lui Verdi, "Requiem", piesă ce urma să fie prezentată în cadrul evenimentul comemorativ. Întâlnindu-se cu domnul Anatol Botnaru, gazda a pensiunii unde a fost cazat, au ajuns la concluzia că locurile rezervaţiei sunt perfecte pentru un concert de operă în aer liber.  Ți-am lăsat linkuri cu programul celor trei zile, dar și informații de unde poți cumpăra bilete. Abia aștept să o revăd pe Valentina Naforniță, de exemplu! Și nu doar! 

 

 


Site by Revin Pro