Fashion-Prive.jpg

Ei există. Creatorii de modă din țară despre care am aflat acum

Era o tendință pe timpuri, vedetele preferau să poarte ținute create de designeri începători, necunoscuți încă publicului larg. E un fel de trend, influență de a părea original, nou, WOW! Devenise prea banal pentru Hollywood să poarte Prada, Armani sau Gucci. Să recunoaștem, grație acestor staruri multe nume din industria modei au devenit celebrități. Cine e el, designerul ce i-a creat rochia actriței X sau a interpretei Z? De unde are ținuta influencerul sau personalitatea Y? Sunt doar câteva întrebări ce apar când o vedetă apare în vizorul presei. Dar asta nu e tot.

De când mă învârt în toată treaba asta cu moda autohtonă am descoperit oameni ce crează neobișnuit și oarecum, anonim. Cel puțin pentru mine. Au fost cazuri când aflam despre un brand ce are în spate anișori buni de activitate, iar eu aflam de el abia abia zilele astea. Îmi plac asemenea oameni ce nu urmăresc regulile modei, dar le sfidează, crează ei reguli și haine noi. Tocmai din acest motiv am decis să merg la ediția a doua a evenimentului de modă Privé Fashion Events pentru a vedea numele noi din zona modei autohtone.  Lista este aceasta:

Viggo

Ariadna 

Malliny

Street&Sport

Miriams Bride

Promesse

Bord's by Flower Ferre

Adaline Denim

Olga Tovstenco

Haskel

Osez le Style

101 Store/March Again

La Muse

Forbels

Cellin

Șotropa 

 

Abia acum am aflat despre existența brandurilor: Bord's by Flower Ferre, Olga Tovstenco, Osez le Style, 101 Store/March Again, Forbles și Otilia Șotropa. Am parcurs pagina lor de Facebook pentru a vedea ce crează, cum se promovează, care e grupul țintă.  

Să vedem cu ce mă vor impresiona pe data de 30 martie, la eveniment. Să vedem. 

 

 

 

 

 

 

 


Site by Revin Pro