Recunosc, sunt fana noutăţilor mondene, a tot ce înseamnă suflu nou în materie de evenimente în ţara noastră. Cel puţin o singură dată, dar trebuie să le vizitez. Mai recunosc faptul că noţiunea de "exclusiv" mă gâdilă la auz :D Iar evenimentul "La Soirée Blanche" mă încântă ca o melodie frumoasă. Şi asta nu e tot! Acolo vor fi cei de la "Moldovan National Youth Orchestra", preferaţii mei de la "Purcari" şi lista poate continua! Dar, iată de ce ar trebui să vii şi tu pe 13 iulie, ora 18:00 la această seară dedicată eleganţei şi a rafinamentului de a petrece timpul în stil mare. 

Mă tot învârteam prin tot felul de grupuri de femei şi nu doar. La un moment dat, întrebarea: "Ce să dăruiesc naşilor/finilor/socrilor/?" (şi lista de rubedenii e infinită la moldoveni) devine lait motiv prin grupurile respective. Obosisem să tot văd recomandări cu "pododialnic", certificate cadou, "servizuri" şi alte elemente banale şi, de care sunt sigură, lumea s-a cam plictisit. Ce să îi faci? Ne place să arătăm că ne bat banii în piept, dar în realitate mâncăm la toate cele trei mese, pesmeţi. Tocmai am observat o tendinţă nouă de vreo 2 ani, cea a cadourilor în cutii personalizate, cadouri cu un conţinut foarte drăgălaş, de suflet. Îmi pare o idee foarte interensantă, mai ales că poţi să discuţi cu echipa ce se ocupă de acest serviciu şi luaţi o decizie bună. 

"Domnişoară Iuliana, aveţi un colet de la compania...", "Iuliana, am vrea să te invităm la lansarea...", "Iuliana, avem un produs nou pentru tine şi am vrea să-l testezi", "Iuliana, vrem să colaborăm şi aşteptăm oferta". Ce frumos! Ce bucurie şi încântare, şi tot felul de stări din astea de euforie. În locul meu sunt mai mulţi oameni din online care primesc asemenea oferte, invitaţii etc. Însă, noi nu suntem Nostradamus şi nu am putut anticipa toată nebuloasa aceasta legată de corona virus. Acum, stau pe stop evenimentele, colaborările, întâlnirile, lansările etc. Şi totuşi...

Eu am o tradiție, de Revelion trebuie să port ceva nou sau să petrec undeva unde nu am mai fost. Anul trecut, de exemplu, întâmpinam anul 2019 tocmai în Israel. Pe 2020 însă am planuri să îl întâlnesc acasă, în țară, însă într-o locație de-a dreptul fabuloasă. Surpriză! Și voi vă puteți alătura!

Spiritul latin, focos și pasional al oamenilor din peninsula italică a venit să incendieze inimile spectatorilor de la Privé Fashion Events. Și a fost posibil acest lucru grație colecției de lenjerie semnate „Yamamay”. Modele sexy și atrăgătoare, cu rafinament şi inspiraţie feminină acestea au cucerit podiumul de la prezentarea de modă, făcând sfârşitul lui octombrie să fie mai călduros!

Hai să vă mărturisesc un adevăr: când răsfoiam marele Instagram am dat peste pagina celor de la LVLC by Lavielace. Până să mă dezmeticesc eu că e contul creatorilor noștri, am crezut că e vreun brand internațional. Dar NU! E brand creat cu multă pasiune și implicare. Ceea ce vedeți voi acum sunt ținute din noua lor colecție. Aș spune eu că e un omagiu adus clasicului frumos, ce nu a fost atacat de tot felul de influențe în plus. E exact stilul meu, simplu și la temă. 

Dacă la orele de chimie am învăţat că elementul carbon poate să devină un diamant, (ştii tu, procesele chimice şi alte activităţi), păi iată că industria de beauty nu doarme niciodată şi a lansat peelingul cu carbon. Am mers la Natalia Spătaru, cosmetologul salonului "Skin Lux" unde am întrebat cu ce se "mănâncă" procedura de peeling cu carbon şi de ce e un must  în domeniul îngrijirii tenului. Şi toată treaba asta se face cu un aparat de ultimă oră pe care Natalia l-a adus la ea în salon. Vorbim de un aparat cu laser neodimic, perfect pentru a face 4 proceduri. Însă azi e despre carbon şi cum să fim frumoase prin intermediul lui! 


Site by Revin Pro